Cetatea Tricule a fost construită în a doua jumătate a secolului XVl-lea de către Petru Petrovici, ban peste cetăţile Lugoj, Caransebeş, Mehadia şi Valea Dunării. Cetatea era formată din trei turnuri-culă legate între ele printr-un gard de palisade. Acestea au fost construite exact în colţurile unui triunghi ipotetic. Cele două turnuri de lângă ţărm se află la 20 de metri distanţă, în timp ce turnul din partea de jos a Dunării este la aproximativ 40 de metri de cele două. Istoria spune că turnurile, construite din cărămidă romană, dispuneau de două etaje şi serveau ca loc de observatie. De asemenea, această fortificaţie a jucat un rol extrem de important în luptele pentru stăpânirea acestei zone, cetatea având rolul de a opri incursiunile turcilor. În timp, apele Dunării au înghiţit unul din cele trei turnuri, astfel că au rămas în picioare doar două dintre ele.
4 aprilie 2010