Templul Coral din Bucureşti este un important centru de cult iudaic, iar datorită valorii sale istorice şi arhitecturale clădirea a fost înscrisă în lista monumentelor istorice din Bucureşti din anul 2004. Construcţia se află pe str. Sf. Vineri nr. 9, din sectorul 3. Edificiul a fost construit între 1864-1866, după modelul Cortemplului Israelit, şi urma să aibă “o mărime încăpătoare de la 300 la 400 de jilţuri, în care să se săvârşească atât slujbele religioase cu cântece de cor, precum şi predicile”. Impresia de monumentalitate o conferă corpul în decroş, fragmentarea în panouri-travei a faţadei principale, arcada intrării şi ferestrele ample, dar şi cele şase turnuleţe, cornişa bogat decorată, asizele marcate, profilaturile, soclul din similipiatră şi ceramica. În lateralele intrării principale, ferestrele înalte au menouri cu vitralii şi ancadramente în relief plat. Registrul superior este decorat cu rozete după modelul sinagogii din Viena, operă a arhitectului Ludwig von Forster.
La 27 aprilie 1857 Mihail R. Atanasiu vindea Comunităţii Cultului Israelit, pentru 2.400 de galbeni, locul său din mahalaua Stelei. Din acelaşi an datează prima variantă a proiectului Templului. Însă lucrările de construcţie au început şapte ani mai târziu, la iniţiativa Asociaţiei pentru Construirea Templului, condusă de Iacob Loebel, şeful Băncii Otomane din Bucureşti. Arhitecţii I. Enderle şi Gustav Freiwald au modificat complet primul proiect cu influenţe gotice, adoptând un stil “mauro-bizantin”. Piatra de temelie a fost pusă pe 21 iulie 1864, la începutul anului 1866 lucrările fiind aproape încheiate, comandându-se la Budapesta sulurile Torei şi alte lucruri necesare serviciului divin.
Clădirea are subsol, parter şi două etaje, dimensiunile fiind de 14 m lăţime, 32 m lungime şi 15 m înălţime. Suprafaţa construită a parterului este de 647 mp, iar a subsolului de 47 mp. Suprafeţele etajate conferă amploare interiorului, împărţit în trei nave. Partea centrală este acoperită de o boltă semicilindrică, cu o structură de lemn cu rabiţ pe şipci şi trestie. Arcadele largi, pe două niveluri, despart nava centrală de cele laterale. Etajele au o proporţie impozantă, balconul etajului II este retras de la aliniamentul stâlpilor, în contrast cu înălţimea relativ modestă a parterului. Elementele verticale realizate din fontă prezintă influenţe gotice. Supleţea coloanelor galeriilor contrastează cu cele două coloane masive de la intrare, realizate în 1892. Acestea au capiteluri aurite de factură compozită, fusul din stucco-marmură şi baza din alamă. Pe peretele estic sunt tribuna – Bima – şi locul de păstrare a Torei – Chivotul. Candelabre ample, lampadare şi arcade luminoase, artistic decorate, îmbogăţesc interiorul Templului. Mobilierul completează decoraţia de influenţă maură, realizată în tonuri sobre într-o grafie unitară.
Intervenţii ulterioare au modificat expresia arhitecturală a edificiului. Astfel, în 1892 au fost adăugaţi în exterior contraforţii, iar în interior s-a construit cel de-al doilea nivel al galeriei. În 1932, arhitecţii Iuliu Leoneanu şi Grigore Hirs, alături de inginerii C.I. Flachs şi Maximilian Marcus au întocmit un proiect de extindere a Templului, antreprenori fiind M. Gropper şi M. Aronovici-Maier. Noua aripă avea la parter sala de conferinţe şi festivităţi şi o cameră a clerului, iar la etaj muzeu, arhivă şi biblioteca.
Clădirea a necesitat o serie de reparaţii ca urmare a seismului din noiembrie 1940, a devastărilor datorate rebeliunii legionare din ianuarie 1941, precum şi a cutremurului din 1977.
În 2008, au fost începute lucrările de renovare a clădirii, după ce în 2006, clădirea Templului a fost expertizată iar în 2007 a fost elaborat proiectul de consolidare – restaurare. În prezent, lucrările de consolidare – restaurare efectuate la acest monument istoric se apropie de final, urmând ca în septembrie – octombrie acesta să fie redat cultului, potrivit declaraţiei preşedintelui Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), dr. Aurel Vainer.
