16 decembrie – Un grup de credincioşi ai Bisericii Reformate protestează împotriva deciziei de înlocuire a pastorului parohiei, Lászlo Tökés. Susţinătorii pastorului se strâng, în încercarea de a împiedica evacuarea, în faţa bisericii şi casei parohiale. Lor li se alătură locuitori din cartier. Acţiunea contestatară şi, totodată, de sfidare a autorităţilor ecleziastice şi locale constituie pentru locuitori o oportunitate în a-şi exprima protestul faţă de condiţiile sociale şi economice precare în care trăiesc. În după-amiaza şi seara zilei, numărul manifestanţilor creşte substanţial prin alăturarea studenţilor din campusul universitar. Protestatarii formează un lanţ viu împrejurul bisericii pastorului Tökés din Piaţa Maria pentru a împiedica accesul forţelor de ordine.
Caracterul demonstraţiei capătă tot mai clar accente împotriva autorităţilor comuniste şi regimului totalitar. Paleta revendicărilor se diversifică de la cele cu caracter economic şi social până la cele de natură politică. Mulţimea scandează ”Libertate”, ”Dreptate” şi intonează marşul revoluţionar ”Deşteaptă-te, române!”, devenit, apoi, imnul naţional al României. Coloane de manifestanţi se îndreaptă spre Comitetul judeţean PCR; au loc ciocniri violente cu forţele de miliţie şi securitate şi numeroşi manifestanţi sunt arestaţi. Protestatarii, în număr de câteva mii, se retrag în faţa Catedralei Mitropolitane din Piaţa Operei.
17 decembrie – Dimineaţa, mişcarea protestatară ia amploare; muncitori din fabrici, locuitori ai cartierelor şi studenţi se îndreaptă spre centrul oraşului. Piaţa Operei este ocupată de manifestanţi, iar din balconul Operei se rostesc îndemnuri la acţiune împotriva dictaturii comuniste. Se înregistrează primele încercări de coordonare a mişcării antidictatoriale: apar primii lideri ai manifestanţilor şi se conturează un program de revendicări. Mulţimea atacă clădirea Comitetului judeţean PCR. După ora 11.00, din ordinul ministrului Apărării Naţionale, sunt blocate intersecţiile şi principalele căi de acces spre centrul oraşului. Se scandează “Jos Ceauşescu!”, “Jos comunismul!” şi “Nu vă fie frică! Ceauşescu pică!”; Comitetul judeţean PCR este luat cu asalt şi ocupat de demonstranţi. Militarii desfăşuraţi în zonă intervin în forţă împotriva manifestanţilor. După ora 18.00, forţele de ordine deschid focul; se înregistrează numeroşi morţi şi răniţi. Acţiunile violente se extind: sunt atacate obiective militare de către persoane care practic n-au nici o legătură cu manifestaţiile. În judeţul Timiş este decretată starea de necesitate. Coordonarea acţiunii militare din Timişoara este preluată de generalul Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major şi prim-adjunct al ministrului Apărării Naţionale, care se asigură ca armata să nu fie atrasă într-o confruntare deschisă cu manifestanţii. Noaptea au loc ciocniri violente în faţa Comitetului judeţean PCR, în Piaţa Maria, în Piaţa Libertăţii, la Catedrală, în Calea Lipovei, Calea Girocului, ş.a.
Şedinţă extraordinară a Comitetului Politic Executiv al CC al PCR; este analizată situaţia de la Timişoara. Nicolae Ceauşescu îi acuză de slăbiciune şi nerespectare a dispoziţiilor date pe ministrul de interne, Tudor Postelnicu, pe şeful Departamentului Securităţii Statului, generalul Iulian Vlad, şi pe ministrul apărării naţionale, generalul Vasile Milea. Din dispoziţia lui Nicolae Ceauşescu, Ion Coman, secretar al CC al PCR, este numit comandant unic pentru Timişoara şi se deplasează de urgenţă, alături de generalii din MApN Ştefan Guşă, Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Chiţac şi Florea Comşa, pentru a coordona acţiunile represive. Aproximativ 20.000 de membri ai Gărzilor Patriotice din judeţele Dolj şi Vâlcea sunt trimişi forţat la Timişoara; unii dintre ei fraternizează, la sosirea în oraş, cu demonstranţii, iar ceilalţi sunt întorşi din drum. La ora 17.00, Nicolae Ceauşescu convoacă o teleconferinţă cu toţi primii secretari ai Comitetelor judeţene PCR, la care participă şi comandanţii de garnizoane militare. Prin indicaţiile transmise, se instituie de facto, starea de necesitate pe teritoriul ţării. El cere organelor de ordine să riposteze cu fermitate, folosindu-se împotriva demonstranţilor armamentul din dotare.
18 decembrie- Militari ai Ministerului Apărării Naţionale şi ai Ministerului de Interne asigură paza Comitetului judeţean PCR şi a altor obiective strategice din oraş. Un grup de tineri se adună la intrarea în Catedrala Mitropolitană, agitând steaguri tricolore, cu stema RSR decupată, şi intonând ”Deşteaptă-te, române!”. Se scandează ”Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara !”.
Forţele de ordine deschid focul; cad morţi şi răniţi.
19 decembrie – Marea majoritate a întreprinderilor din oraş îşi încetează activitatea. Se organizează mitinguri de protest, se formulează revendicări. Pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii. Se aude pentru prima dată: “Armata e cu noi!”. 40 de cadavre neidentificate, ale unor victime ale represiunii din Timişoara sunt transportate, în secret, de la morga Spitalului Judeţean Timiş la Bucureşti, unde, în noaptea de 19 spre 20 decembrie, au fost incinerate la crematoriul ”Cenuşa”. Operaţiunea, ordonată de Elena Ceauşescu, a fost organizată de generalul Constantin Nuţă.
20 decembrie – Dimineaţa, coloane de muncitori din întreprinderile oraşului Timişoara se îndreaptă spre Piaţa Operei. Sunt în jur de 100.000-150.000 de manifestanţi. La ora 14.00, efectivele militare sunt retrase în cazărmi; autorităţile centrale şi locale nu-şi mai exercită autoritatea asupra oraşului. Astfel, Timişoara devine primul oraş liber al României. La Comitetul judeţean PCR, o delegaţie a revoluţionarilor, constituită ad-hoc, le cere lui Constantin Dăscălescu şi lui Emil Bobu, veniţi de la Bucureşti, destituirea lui Ceauşescu, dizolvarea guvernului, eliberarea arestaţilor, redarea către familii a trupurilor celor ucişi în zilele anterioare, informarea corectă asupra evenimentelor de la Timişoara. Sub presiunea mulţimii, o parte a revendicărilor sunt acceptate, la celelalte se promite că va răspunde Ceauşescu personal. Se lansează ideea constituirii Frontului Democratic Român şi aceea a declanşării grevei generale.
21 decembrie – Pentru a şasea zi consecutiv, au loc manifestaţii. Muncitorii părăsesc lucrul şi se îndreaptă spre Piaţa Operei, unde se adună zeci de mii de oameni. Se constituie Frontul Democratic Român din Timişoara, care difuzează o ”Declaraţie – Program”.
22 decembrie – Populaţia oraşului este pentru a şaptea zi tot în stradă. Delegaţii de revoluţionari sunt trimise, pentru a solicita sprijin în oraşele importante din zonă: Arad, Lugoj, Caransebeş. Comanda tuturor unităţilor militare este preluată de lt. col. Constantin Zeca. Din balconul Operei, el anunţă că armata sprijină Revoluţia. Un grup de cercetaşi verifică informaţia vehiculată în mass-media occidentală conform căreia, în Cimitirul Săracilor din oraş s-ar fi îngropat, în grabă, cadavre ale unor cetăţeni, victime ale represiunii. Echipa constată că trupurile erau exhumate recent şi se aflau în stare avansată de descompunere, neavând nici o legătură cu evenimentele din ultimele zile. Spre seară, grupuri de diversionişti declanşează atacuri asupra locaţiilor strategice din oraş şi asupra unităţilor militare.
23 decembrie – Sute de mii de oameni sărbătoresc în centrul oraşului căderea lui Ceauşescu. Continuă atacurile diversioniste asupra obiectivelor apărate de armată. Sunt efectuate mai multe misiuni de recunoaştere deasupra oraşului
24 decembrie – Locuitorii oraşului sărbătoresc, în continuare, victoria revoluţiei. În locurile unde au căzut oameni se aprind lumânări şi se depun jerbe de flori. Noile autorităţi iau măsuri de asigurare a dispozitivelor de apărare la instituţii şi unităţi din oraş, precum şi pentru intrarea în normalitate a activităţii.
Documentare: MARINA BADULESCU
