Dâmbovița este un râu încărcat cu o istorie bogată, controversată și interesantă.
Râul Dâmbovița este descris ca având ape „dulci și curate“ chiar de Anton Maria del Chiaro, iar slavii au numit Dâmbovița „foaia de stejar“ pentru faptul că toamna râul venea încărcat cu frunze galbene și ruginii.
În trecut, râul provoca inundații de amploare, când ploua mai tare. Un alt motiv pentru care amploarea inundațiilor era mare îl constituiau morile de apă, care îngreunau curgerea. Totodată, locuitorii Bucureştiului își lărgeau grădinile până în albia râului, şi la inundații curţile le erau inundate, obligând statul să plătească ajutoare.
Pentru acest motiv, prin lege, s-a interzis construcţia caselor sau anexelor pe malurile Dâmboviței. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a început un proiect de canalizare a Dâmboviței, după inundația din 1864, care s-a concretizat abia în 1880, proiectul fiind realizat după planurile inginerului Grigore Cerchez.
La începutul anilor 1930 se decide acoperirea râului cu un planșeu de beton, pe o distanță de peste 600 metri.
Pe vremea regimului comunist, planșeul avea să fie scos, albia reamenajată și a fost construit Lacul Morii. În partea dreaptă a imaginii se poate vedea Palatul de Justiţie. În schimb, Hala Unirii şi Spitalul Brâncovenesc fuseseră deja demolate.
10 octombrie 1985
